Claudia Ștefan
Adolescența este o lume aridă pe care o traversăm fiecare dintre noi; unii au trecut deja prin ea, în timp ce alții o vor traversa. Prin romanul Confesiunile unei măști al lui Yukio Mishima, ne reîntoarcem la lumea adolescenței în care convingerile se confruntă cu sinele, o confruntare între convingerile dobândite prin educație și ceea ce percepeam ca fiind esența ființei noastre.
Confesiunile unei măști de Yukio Mishima
Prin educație ni se spune cum ar trebui să fim, nu cum suntem cu adevărat. Ceea ce suntem cu adevărat se trezește în noi la adolescență pentru a se confrunta cu ceea ce am fost învățați să fim. Limitele normalității ne-au fost trasate de educație, familie, societate, valori culturale și tradiționale. Întrebarea este: Cum ieșim din această confruntare: prin renunțare la sinele nostru sau prin înfruntarea realității?
Viața se trăiește la nivel personal și se poate trăi în multe feluri, atâta timp cât libertatea noastră nu lezează libertatea altcuiva, dar lumea nu a ajuns la acest grad de înțelegere. Încă trăim într-o lume care vorbește fără să înțeleagă și se uită fără să privească cu adevărat. Multe minți nu pot înțelege diversitatea vieții, de aceea dau lecții despre cum ar trebui să fie ceilalți. Cu o astfel de realitate se confruntă protagonistul din Confesiunile unei măști.
Vom fi mai fericiți la maturitate dacă renunțăm la noi înșine? Este adolescența doar o fază tranzitorie în care sinele nostru își revendică dreptul asupra realității, pentru ca apoi să revină în matca sa. Dacă suntem înfrânți în această confruntare, suntem înfrânți fie de sinele nostru închipuit, fie de ceea ce ne impune realitatea înconjurătoare să fim. În oricare dintre situații, nu putem ieși învingători. Suntem niște învinși! Obligați să ne purtăm masca, peste care se vor adăuga alte și alte măști din diversele confruntări ale vieții.
În Confesiunile unei măști, Yukio Mishima ne poartă pe acest tărâm arid, printr-un labirint de emoții neînțelese în lupta dintre sine și ceea ce îți închipuie sinele că este. Un roman autobiografic în care caută răspunsuri despre natura sinelui său. Lupta adolescentină, văzută prin ochii bărbatului matur care își sondează trecutul pentru a înțelege dacă a ieșit din acea confruntare învingându-și demonii sau renunțând la sinele cel mai profund. Încă își poartă masca? Aceasta este întrebarea!
Yukio Mishima este sfâșietor de crud cu lumea sa interioară, depășind normalitatea după normalitate, limită după limită, pentru a ajunge la cele mai tenebroase și primitive dorințe. Se dezbracă de umanitate; acolo, în interiorul lui, sălășluiește fiara care nu poate fi îmblânzită. Care nu ascultă nici glasul normalității sau moralității. O fiară care nu se cruță pe sine și nu îl cruță nici pe cititor.
Este o confesiune acest roman sau o aroganță, un narcisism proclamat? În Confesiunile unei măști, Yukio Mishima ne pune față în față cu măștile noastre, de diverse naturi. Cei care mai pot lupta împotriva măștilor mai pot și trăi; restul au murit deja, încastrați în convențiile măștilor autoimpuse sau impuse prin care nu mai poate răzbate lumina sinelui.
Yukio Mishima scrie bine, uluitor de bine. Confesiunile unei măști este o carte care uluiește și contrariază prin brutalitate și frumusețea scrisului. Este necesar să fie brutală pentru a ne trezi din somnul rațiunii noastre, care naște monștri, sau poate din somnul firii noastre, care naște monștri. O carte pe care o recomand pentru că ne impune sinceritate. Ne purtăm încă pe noi înșine, sau am fost înlocuiți de măștile noastre? Este timpul să ne numărăm măștile.
