Claudia ȘtefanÎn romanul de ficțiune Toată lumina pe care nu o putem vedea a lui Anthony Doerr, Werner, un băiețel orfan dintr-un oraș minier din Germania, îl aude pentru prima dată pe francezul Etienne LeBlanc la radio după ce găsește, într-o groapă de gunoi, un radio vechi pe care reunește să-l repare. Etienne LeBlanc își încheie emisiunea despre știință și tehnologie spunând:
„Deschide ochii și vezi ce poți cu ei înainte ca ei să se închidă pentru totdeauna”.
Și personajul Werner își deschide ochii pentru a învăța, inventa, visa și iubi în romanul Toată lumina pe care nu o putem vedea .
În același timp, la Paris, Orașul Luminilor, Marie-Laure, o fetiță de numai 6 ani își pierde vederea. Marie-Laure este o fată inteligentă și curioasă, care crește în Muzeul de Istorie Naturală din Paris, unde tatăl ei este lăcătuș, explorând lumea imaginară și plină de aventură a lui Jules Verne din cărțile Braille.
„A închide ochii înseamnă a nu ghici nimic despre orbire”
Werner și Marie-Laure se vor întâlni întâi pe calea undelor, unde îi unește povestea căpitanului Nemo și a submarinului Nautilus din Douăzeci de mii de leghe sub mări, romanul lui Jules Verne. Apoi se vor întâlni în orașul Saint-Malo, de pe coasta de nord a Franței din regiunea Bretania, o fortăreață împrejmuită de ziduri, cu un canal frumos, apele verzi ale canalului spărgându-se de ziduri.
„Timpul este un lucru alunecos: pierde-l o dată, iar sfoara lui s-ar putea să scape din mâinile tale pentru totdeauna.”
Despre Anthony Doerr, autorul cărții, se spune că este un om de știință care scrie ca un poet. Sigur, Anthony Doerr nu este în mod direct un om de știință, dar este un autor care își folosește pasiunea pentru știință și tehnologie în scrierile sale. Stilul său de scriere este descris ca fiind poetic datorită limbajului său detaliat și imagistic, ceea ce face ca experiența de citire să fie una profund emoționantă.
Într-o zi din 2004, Anthony Doerr călătorește la New York. Este în Gara Penn, la 24 de metri sub pământ, și privește cum omul din fața lui se plânge de semnalul slab de pe telefonul mobil lovind micul dispozitiv. Anthony Doerr se gândește că acest om și toți ceilalți uită cât de miraculos este totul: “Vorbim cu cineva care se află foarte departe de noi, folosind un mic transmițător și un receptor din dispozitivul telefonului, iar în jurul nostru există o radiație electromagnetică care transportă mesaje, ceea ce este o chestie uimitoare”.
Apoi, un an mai târziu, Anthony Doerr călătorește în Franța în orașului Saint-Malo, care se află pe coasta de nord a Franței din regiunea Bretania și îi spune editorului lui: “Uite cât de vechi e orașul ăsta medieval, e atât de frumos!”. Editorul îi răspunde: “De fapt, acest oraș a fost aproape în întregime distrus în 1944 de către țara ta, de bombele americane.”. Așa că a început să cerceteze despre orașul Saint-Malo și a știut imediat că acolo va fi decorul unde începe și se termină romanul său: Toată lumina pe care nu o putem vedea.
„Ne ridicăm din nou în iarbă. În flori. În cântece.”
Un alt element narativ i-a venit un an mai târziu, când a început să citească despre ceea ce se întâmplase în Paris în timpul invaziei germane din 1940. Germanii au preluat controlul asupra tuturor posturilor de radio, dar în același timp existau atât de multe comori culturale și științifice în Paris care trebuiau protejate, iar francezii au avut foarte puțin timp înainte de invazie pentru a le pune la adăpost.
„Pietrele sunt doar pietre și ploaia este doar ploaie și nenorocirea este doar ghinion.”
Așa a ajuns Anthony Doerr să scrie Toată lumina pe care nu o putem vedea, un roman despre două personaje diferite, Werner și Marie-Laure, care sunt prinse în evenimentele istorice ale celui de-al Doilea Război Mondial. O carte în care a vrut să surprindă magia de a auzi vocea unui străin prin intermediul unui mic dispozitiv din confortul casei, pentru că, în istoria omenirii, acesta este un lucru miraculos.
Există multe fire narative care se întrepătrund în Toată lumina pe care nu o putem vedea, dar mai presus de toate, este un roman despre oameni obișnuiți care încearcă să supraviețuiască în timpul războiului, despre prietenie, dragoste și compasiune.
Cartea este construită ca un labirint, cu capitole care se întorc în timp și naratori diferiți. E bine scrisă, fascinantă și te provoacă să navigheze prin narațiunea labirintică pentru a descoperii noi personaje, legende, legături cu evenimente istorice.
Deschidem ochii în această lume ca să vedem înainte de a-i închide pentru totdeauna. Și oare cât ne aparținem, cât aparținem celorlalți și cât aparținem istoriei? Oare cât învățăm, cât visăm și cât iubim?
Werner mi-a amintit de un băiețel cu părul bălai care a închis ochii înainte de a vedea adevărata lumină din această lumea. De aceea, m-am întrebat la finalul romanului dacă încrederea lui Werner a fost trădată: pentru că deși a înfruntat viața cu ochii deschiși îndrăznind să viseze, să inventeze și să iubească, nu a văzut nimic din visul lui înainte să-și închidă ochii.
„Werner are în acel moment revelația minunatei frivolități de a construi clădiri splendide, de a compune muzică, de a cânta, de a tipări cărți imense, pline de păsări colorate, în fața indiferenţei cataclismice, anihilatoare a lumii. Că închipuiți mai sunt oamenii! De ce să te obosești să compui muzică, dacă tăcerea și vântul sunt mai cuprinzătoare? De ce să aprinzi lămpi dacă întunericul, inevitabil, le va stinge?”
Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr este un univers fascinant cu povești pline de mister, speranță și curaj. Un univers labirintic în care mi-a plăcut să mă pierd, să mă întreb, să călătoresc, să mă emoționez, să încerc să înțeleg ce înseamnă „Deschide ochii și vezi ce poți cu ei înainte ca ei să se închidă pentru totdeauna”, încercând să surprind în acest labirint „Toata lumina pe care nu o putem vedea”.
Un roman de ficțiune care a câștigat inimile cititorilor din toată lumea și nenumărate premii: PULITZER PRIZE 2015 – Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction 2015 – Australian International Book Award 2015 – roman finalist la National Book Award 2014 – bestseller nr. 1 New York Times – cartea anului 2014 la Hudson Booksellers – cartea anului 2014 la New York Times Book Review – una dintre cele mai bune carti ale anului 2014 la Powell’Books, Barnes and Noble, NPR’s Fresh Air, San Francisco Chronicle, The Week, Entertainment Weekly, Washington Post, Christian Science Monitor, Daily Beast, Slate.com, Seattle Times, Oregonian, Guardian – bestseller nr. 2 pe Amazon.com – tradus in peste 40 de limbi.
“Toată lumina pe care nu o putem vedea” de Anthony Doerr este un roman care te provoacă să deschizi ochii către lume și către tine însuți. Este o călătorie printr-un labirint narativ uimitor, în care descoperi personaje fascinante, povești incredibile și teme de reflecție asupra vieții.
În universul fascinant al lui Anthony Doerr vei fi întâmpinat de povești de viață impresionante și de personaje surprinzătoare, precum Werner Pfennig, Marie-Laure, Daniel LeBlanc și Etienne LeBlanc, tatăl și unchiul lui Marie-Laure. Dacă vei citi acest roman, vei înțelege de ce aceste două personaje secundare au fost atât de dragi mie. Îți recomand cu drag acest roman de ficțiune!
Se pare că ecranizarea romanului “Toată lumina pe care nu o putem vedea” de Anthony Doerr este în lucru, iar producția va fi lansată pe Netflix în curând. Distribuția pentru mini serialul All the Light We Cannot See, care va avea patru episoade, o găsești pe IMDb. Abia aștept să-l văd.
Până atunci, citește Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr și nu uita: Deschide ochii și vezi ce poți cu ei înainte ca ei să se închidă pentru totdeauna.
