Claudia ȘtefanSerenadă pentru Nadia, scrisă de Zülfü Livaneli, m-a făcut să reflectez la ideea că modul în carealegem să iubim este ceea ce ne definește pe noi și are prea puțin legătură cu răspunsul pe care îl primim la declarația de iubire pe care o facem. Trăim vremuri în care iubire a devenit pragmatică, logică, calculată. Temerile de a nu fi ales persona potrivită căreia să-i dăruim iubirea noastră ne sufocă trăirile și ne inhibă simțirile. Cred că iubirea adevărată este rezervată doar celor mai curajoși dintre noi.
Maximilian Wagner este unul dintre curajoși. Personajul enigmatic din Serenadă pentru Nadia, aparent un profesor de drept de la Harvard de origine germană, alege să-și trăiască viața arzând pentru o singură iubire sau, mai bine spus, arzând într-o singură iubire: iubirea lui pentru Nadia.
Destinul Nadie reflectă destinul a milioane de evrei din cel de-al Doilea Război Mondial care au fost despărțiți de cei dragi. Cu origini evreiești și un certificat de botez fals, Nadia este deportată din Germania în România, țara de origine a tatălui ei, după ce a fost în mod brutal despărțită de soțul ei, Maximilian Wagner. Acesta a reușit să obțină certificatul fals, cu speranța că ar putea să-și salveze astfel soția.
Două femei, Nadia și Maya, două personaje plasate în timpuri diferite, creează conexiuni fără să se fi putut întâlni vreodată, cu ajutorul lui Maximilian Wagner, despre care Maya spune:
Cele mai profunde schimbări din mine le datorez unui bărbat în vârstă. Un bărbat pe care l-am cunoscut doar pentru scurt timp, cu care nu am împărtășit nici pasiune, nici sex, nici măcar o limbă sau o cultură comună.
În vârstă de 36 de ani și recent divorțată, Maya lucrează la Universitatea din Istanbul. Destinul o aduce în contact cu profesorul Maximilian Wagner, un refugiat german care revine în Istanbul după o absență de 59 de ani. În cursul întâlnirilor lor, profesorul împărtășește povestea sa tulburătoare despre Nadia. Maya se trezește în mijlocul unei povești de dragoste tragică, descoperind simultan secrete din propria sa familie și din istoria tumultuoasă a Turciei.
Destinul celor doi soți este tragic, Nadia pierzându-și viața pe vasul Struma, torpilat în Marea Neagră.
Un subiect de roman care este inspirat de tragedia navei Struma și de tensiunile culturale, politice, etnice și religioase care au marcat Turciei de-a lungul istoriei, ajungând până în Istanbulul anului 2001 .
Am privit acest roman ca o operă de artă. Frumos scris, inspirat, personaje care leagă trecutul de prezent și viitor, modul unic în care te face să vrei să afli mai multe despre perioade istorice, întâmplări și oameni. M-a impresionat tare mult povestea reală a navei Struma și m-a impresionat povestea Pogromului de la Istanbul din septembrie 1955 împotriva populației grecești, despre care nu știam, dar pe care am văzut-o ca pe o punere în oglindă a ceea se s-a întâmplat în Noaptea de cristal sau Noaptea sticlei sparte din 1938 împotriva evreilor din Germania. Pare că lumea nu se schimbă, că devine mereu nefavorabilă vieții într-un alt colț de lume, într-un alt timp din Istorie. Așa cum a devenit acum spațiului Ucrainei.
Și mă întorc la serenadă, serenada Nadiei, și la cum iubim. La cum iubește Maximilian Wagner: iubește ca în Serenada lui Schubert. La malul Mării Negre, cu valurile sălbatic izbindu-se de stânci și haina neagră fluturând în vânt, Maximilian Wagner cântă la vioară serenata compusă pentru iubirea lui de-o viață: Nadia.
[…]am cunoscut-o pe Nadia. Era studentă la istorie. Îmi aduc aminte că, la început, m-am gândit că era o fată tare drăguță. La câteva zile după aceea, am început să-mi spun că era o fată nespus de frumoasă. După o săptămână, am început să mă gândesc că avea niște ochi nemaipomeniți. Apoi, după o vreme, am început să-mi spun că ochii, chipul, trupul ei erau capodopera unui pictor.
Noapte bună, iubita mea! semnat Maximilian Wagner
