Claudia ȘtefanDe mici, ne-am obișnuit să ascultăm povești care începeau cu A fost odată ca niciodată și care ne purtau într-o lume cu Feți-Frumoși curajoși, creaturi fantastice și provocări imposibile. La fel de fascinante erau și finalurile, mereu învăluite în mister și magie, cum ar fi „Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.” Dincolo de povestea aparent simplă, basmele ascund mesaje profunde despre viață, moarte, dragoste, frică și curaj.
În seara aceasta, am văzut Lexiconul Amar în regia lui Silviu Purcărete la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, un spectacol care conectează trecutul cu prezentul. Spectacolul este inspirat de basmul lui Petre Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, și este o reinterpretare contemporană a basmului mult iubit de toate vârstele.
În Lexiconul Amar, regizat de Purcărete și scris de Sebastian-Vlad Popa și Laur Cavachi, temele despre viață, moarte, dragoste, frică și curaj sunt reluate, dar într-un context care vorbește direct despre lumea de azi. Pe măsură ce Făt-Frumos pornește în căutarea tinereții fără bătrânețe, drumul lui devine o oglindire a propriului sine. Punctul de greutate al spectacolului este întâlnirea lui Făt-Frumos cu sine însuși, ca într-o oglindă a timpului. În căutarea nemuririi, Făt-Frumos nu mai este doar un aventurier care se luptă cu provocări externe, ci unul care se confruntă cu propriile frici și limitări. Momentul în care ucide iepurele – simbol al copilăriei – marchează trecerea către maturitate și conștientizarea faptului că nu putem rămâne veșnic tineri.
De fapt, acesta este unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la această reinterpretare. Nu e doar un basm spus din nou, ci o meditație asupra modului în care ne raportăm la timp, la tinerețe și la moarte. Aceste teme sunt la fel de relevante astăzi, într-o societate în care totul trebuie să fie mereu pozitiv, unde moartea și tristețea devin treptat subiecte tabu. O lume în care suntem din ce în ce mai presați să proiectăm o imagine de fericire permanentă, de proiecte de viață care trebuie să aibă succes, în loc de dorințe simple și firești. Simplul Vreau să fac asta este înlocuit adesea de pretențioasa expresie corporatistă Vreau să lucrez la acest proiect.
Întoarcerea lui Făt-Frumos din spectacol într-o lume alienată de rețele sociale și de individualism reflectă, în mod subtil, starea actuală a lumii noastre. Dacă înainte, basmele ne conectau cu un sens comun, acum trăim într-o lume din ce în ce mai fragmentată, unde ne pierdem ușor în virtual, uitând să ne mai privim în oglindă. Rețeaua în care suntem prinși nu este una magică, ci una care ne îndepărtează de lume și de noi înșine.
Purcărete reușește să ne vorbească despre moarte și trecerea timpului fără să facă apel la superlative, ci la o reflecție naturală, aproape melancolică. Un moment care mi-a rămas în minte este atunci când Făt-Frumos spune:
„În spatele meu sunt tineri, cu cât sunt mai mulți, cu atât mai bătrân sunt eu. Și dacă nu se vor mai naște prunci, atunci timpul vieții mele s-a oprit.”
Este o constatare simplă, dar profundă, care arată trecerea noastră prin viață.
Poate nu suntem întotdeauna nici cei mai frumoși, nici cei mai curajoși, nici cei mai perfecți sau cei mai buni, dar tocmai asta ne face umani. În călătoria noastră, așa cum este cea a lui Făt-Frumos din Lexiconul Amar, nu este important să fim cei mai grozavi, ci să ne confruntăm cu noi înșine și să acceptăm că imperfecțiunile ne definesc.
Chiar dacă lumea basmelor ne pare, uneori, îndepărtată, „Lexiconul Amar” ne dovedește că ele rămân vii și se transformă, exact așa cum ne transformăm și noi. Poate că, la final, nu găsim tinerețea fără bătrânețe, dar descoperim un alt fel de nemurire – cea a poveștilor care ne ajută să ne înțelegem mai bine.
Și, cum se spune la sfârșit, „încalecai p-un mărăcine să asculte orsicine.”
