Copilul care râdea cu ochii sau Metamorfoza lumii🌗
- ... și au rădăcinile adânc înfipte în pământ! spuse, privind cu uimire lăcrămioarele, copilul care râdea cu ochii. Celălalt răspunse ironic: - De parcă ar putea să le aibă și altfel! 'Ce lipsă de logică! gândi copilul care râdea cu ochii. Ar fi putut să le aibă în cer pentru că sunt lacrimile cerului sau în privirile oamenilor care ne iubesc.'
Apoi își lăsă bicicleta pe marginea unei bălți și, plesnind cu picioarele apa, sări cu mâinile ridicate ca să atingă cerul. Știa că-l va certa iar mama când își va murdări mâinile și capul de fumul de stele, dar cerul avea nevoie de el pentru a-și aprinde felinarele nopții.
- Ai grijă de tine! Ai grijă de tine!.. auzea din toate părțile strigându-i-se în călătoria sa. 'Stranie urare!' gândea neînțelegând-o, continuând să pedaleze printre binevoitorii care insistau să-l învețe logica lumii.
Dar într-o zi auzi un alt fel de strigăt: - Ai grijă de tine, pedaleazi cu un singur picior! Și strigătul se metamorfoză în ironie, iar ironia atinsă de timp se metamorfoză în hohote zgomotoase de râs. Atunci copilul care râdea cu ochii își numără pentru prima dată picioarele și înțelegând se sperie, se dezechilibră și căzând spre lume își deschise ochii închizându-i...
