Despre normalitate caldă din noi sau Orice geniu e un copil♔♛
Odată cu venirea examenelor naționale, în mediul online circulă citate despre cum ar exista un geniu în orice copil și despre cum adulții ar fi responsabili de ieșirea la lumină a geniului din fiecare copil. De fapt citatul original este ‘Orice copil este într-un fel un geniu și orice geniu, un copil' și aparține lui Schopenhauer, dar a fost modificat în diverse variante pierzându-și sensul inițial. Contrar a ceea ce se crede, această formă de întruchipare a geniului în fiecare dintre noi nu este deloc aducătoare de încredere și stimă de sine, ci este una foarte păgubitoare pe termen lung. Trebuie să fim realiști, geniile sunt rare, la distanță de sute de ani, și nu au nevoie de nimeni pentru a-și revendica locul în timp, spațiu și istorie. Geniile răzbat indiferent de circumstanțe. Ele sunt repere în istorie și sunt cele care duc umanitatea la următorul nivel de dezvoltare. Noi, ceilalți, ne mișcăm pe axa normalității, și nu e nimic rău în asta. Orgoliul adulților de a împinge copiii spre sferele genialității este aducător de multă suferință și complexe. Copiii, da, sunt inteligenți, ei înțeleg că nu sunt genii, dar vor trăi mereu într-o bătălie interioară care implică imaginea geniului ce le-a fost inoculată - și la care aspiră nerealist - și banalul normalității cu care se confruntă zi de zi. Copiii au nevoie de bucuria de a se exprima în lucrurile mărunte și simple, și de libertatea de a se juca și visa
