Serenadă pentru Nadia🎻 sau Despre cum alegem să iubim

Serenadă pentru Nadia, scrisă de Zülfü Livaneli, m-a făcut să reflectez la ideea că modul în care alegem să iubim este ceea ce ne definește pe noi și are prea puțin legătură cu răspunsul pe care îl primim la declarația de iubire pe care o facem. Trăim vremuri în care iubire a devenit pragmatică, logică, calculată. Temerile de a nu alege corect persona căreia să-i dăruim iubirea ne sufocă trăirile și ne inhibă simțurile. Cred că iubirea adevărată este rezervată doar celor mai curajoși dintre noi.

Maximilian Wagner este unul dintre curajoși. Personajul enigmatic din Serenadă pentru Nadia, aparent un profesor de drept de la Harvard de origine germană, alege să-și trăiască viața arzând pentru o singură iubire sau, mai bine spus, arzând într-o singură iubire, iubirea lui pentru Nadia.

Destinul Nadie este destinul a milioane de evrei din cel de-al Doilea Război Mondial. Cu origini evreiești și cu un certificat de botez fals, Nadia este trimisă în România, țara de origine a tatălui ei.

Două femei, Nadia și Maya, două personaje plasate în timpuri diferite care creează conexiuni fără a se fi putut întâlni vreodată. Un subiect de roman care este inspirat de tragedia navei Struma și de tensiunile culturale, politice, etnice și religioase care au marcat Turciei de-a lungul istoriei, ajungând până în Istanbulul anului 2001 .

Am privit acest roman ca o operă de artă. Frumos scris, inspirat, personaje care leagă trecutul de prezent și viitor, modul unic în care te face să vrei să afli mai multe despre perioade istorice, întâmplări și oameni. M-a impresionat tare mult povestea reală a navei Struma și m-a impresionat povestea Pogromului de la Istanbul din septembrie 1955 împotriva populației grecești, despre care nu știam, dar pe care am văzut-o ca pe o punere în oglindă a ceea se s-a întâmplat în Noaptea de cristal sau Noaptea sticlei sparte din 1938 împotriva evreilor din Germania. Pare că lumea nu se schimbă, că devine mereu nefavorabilă vieții într-un alt colț de lume, într-un alt timp din Istorie. Așa cum a devenit acum spațiului Ucrainei.

Și mă întorc la serenadă, serenada Nadiei, și la cum iubim. La cum iubește Maximilian Wagner. Iubește ca în Serenada lui Schubert.

[...]am cunoscut-o pe Nadia. Era studentă la istorie. Îmi aduc aminte că, la început, m-am gândit că era o fată tare drăguță. La câteva zile după aceea, am început să-mi spun că era o fată nespus de frumoasă. După o săptămână, am început să mă gândesc că avea niște ochi nemaipomeniți. Apoi, după o vreme, am început să-mi spun că ochii, chipul, trupul ei erau capodopera unui pictor.

Noapte bună, iubita mea! semnat Maximilian Wagner